Color Of Gods

Cei care au studiat cultura antică greacă spun că oamenii acelor vremuri nu considerau că gândurile le aparțin. Grecii antici atribuiau gândurile zeităților care îi guvernau, convinși fiind că un gând primit este, de fapt, un ordin venit de la una dintre zeitățile din pleiada cerească. Apollo le spunea să fie curajoși. Athena îi îndemna să se îndrăgostească. Venus să-și caute propria frumusețe și să o aprecieze pe a celor din jur.

Și noi, astăzi, știm că o asemenea interpretare are mult adevăr în ea, întrucât gândurile noastre au puterea de a schimba lumea, au culoare, au gust, au o vibrație transformatoare. Și vin… de la zeitatea din noi.

Zeitățile antice au fost, poate, oameni ca și noi, dar care, pentru faptele lor excepționale, au fost glorificați și, astfel, au intrat în legendă. În felul acesta au căpătat nemurirea, căci legenda este o formă a vieții fără sfârșit.

Atât zeii, cât și zeițele s-au lăsat conduși de zeul suprem, Zeus, dar parcă cele mai de preț virtuți, cele mai atrăgătoare atribute ale curajului și ale frumuseții au fost întruchipate de zeițe, adevăratele păstrătoare ale tainelor ce preschimbă lumea într-un loc minunat, ocrotitor, ispititor și o fac să meargă înainte, spre eternitate.
Dintre zeițele romane, Bona Dea este zeița fertilității, Ceres- zeița agriculturii, Diana-  zeița vânătorii și a lunii, Iunona- zeița nașterilor, Minerva- zeița meșteșugarilor, Proserpina- zeița primăverii și a prosperității- Fiica lui Zeus, Tellus- zeița Pământului, Venus- zeița dragostei și a frumuseții, Vesta – zeița Căminului. Iar dintre zeițele grecești, Afrodita este zeița iubirii și a soarelui, Hera- zeița căsătoriei, a familiei si a nașterii, Illythia- zeița nașterilor, Hestia- zeița căminului, a focului sfânt, a arhitecturii, a familiei…

În ce măsură noi femeile moștenim astăzi din puterile zeităților și cum se manifestă acestea în prezent?Prin strălucirea, vitalitatea și bucuria pe care le răspândim în fiecare zi, prin tot ceea ce gândim, facem și suntem. Culorile părului nostru ne reflectă nu doar frumusețea și felul de a fi, ci și puterile speciale pe care le avem- moștenite de la zeițele universului și păstrate în zeița din noi. Sunt culori speciale, cu vibrație puternică, mergând de la cea mai luminoasă dintre culorile părului, blond, cu diferite nuanțe și reflexe  solare, glaciare, ce virează între lumini și umbre, trecând prin rozuri pudrate care curg pictural in griuri metalice aducând un aer ireal.

Tehnicile picturale folosite și formele unor tunsori foarte actuale ne redau încrederea și trezesc zeitatea amorțită din noi, reamintindu-ne că suntem, ca femei, ca zeițe ale prezentului, adevărate forțe ale naturii, ale schimbării, ale frumuseții și iubirii.

Despre toate acestea a fost vorba într-o seară extraordinară la Gala Eternal Beauty, unde am prezentat cea mai nouă colecție, COLOR OF GODS, acompaniată de compoziția muzicală a Simonei Strungaru.

O colecție al cărei concept își are baza în mitologia greacă și în transpunerea ideii de zeitate în contemporan.

Nu a fost o simplă prezentare de hairdesign, ci o îmbinare a modei, artelor vizuale, muzicii și coafurii, într-o colecție cu accente stilistice din zona designerului britanic Vivienne Westwood, un proiect la care am lucrat împreună cu echipa mea artistică, căreia îi mulțumesc foarte mult.
De asemenea, mulțumesc din suflet și Eternal Beauty pentru tot sprijinul, modelelor, Schwarzkopf Professional Romania, Christinei Oné pentru fotografii, Alexandrei Grama pentru costume, Pas boutique și Mirelei Vescan și academei ei pentru make-up.

Event Concept Christina Gramma

HAIR STYLING:
CRISTINA GRAMA
Cristache Monalisa
Robert Mustățea
Savu Eric Adrian
Stefania Muscalu
ANDREEA PRISACAR

COSTUME: CRISTINA GRAMA, ALEXANDRA GRAMA

MAKE UP:
Mirela Vescan Make-up Academy
Mirela Vescan

ORIGINAL MUSIC:
Simona Strungaru

MODELE
Irina Ignat
Iulia Bălăşic
Ioana-Adeline Butu
Cristina Siminischi
Sinziana Balosin
TEODORA RIȘNOVEANU
AILINA MOVILĂ
MANUELA IONIȚĂ
VLĂDESCU ANDREI ROBERT
MIHAELA IOANA
ROXANA JITARU
ANDREEA JAKAB
MILICA PUPĂZĂ
OANA IULIANA ALBU
ALINA CIORDAȘ

PARTENERI
Schwarzkopf Professional Romania
Eternal Beauty
Christina Oné