Echilibru – partea a doua

Ar fi bine să realizăm zilnic ce dar este fiecare dintre elemente și cât de vital este echilibrul dintre ele. Am avut bucuria să lucrez alături de o echipă excepțională în mijlocul naturii în rezervația naturală Lepșa. Apoi am concretizat proiectul într-o expoziție de fotografie și proiecție în cadrul Galeriei de artă contemporană Galateca.De aici Liliana Țuroiu,profesor coordonator anului III la Universitatea Națională de Arte secția design vestimentar,a apreciat și preluat idea lucrând costume inspirate de elementele naturii,iar urmarea a fost o nouă colecție cu un concept adaptat la scenă în cadrul unui eveniment de specialitate, Targul Cosmobeauty.

Modelele au prezentat elementele naturii,asta știm deja,inedit a fost însă faptul că s-a desfășurat o expoziție de fotografie în mișcare,în direct,fiecare dintre modele a prezentat pe lângă lucrarea proprie (tunsoare,culoare,machiaj,costum), ținând în mâini tabloul cu lucrarea realizată în ECHILIBRU 1.

Astfel,am reușit să aducem în scenă un mesaj din mijlocul naturii.

Video Foto