MANIERISM SI BAROC (sec. 16-17)

Scurta istorie:

Manierismul se refera la arta ultimei jumatati a secolului al XVI lea, dupa perioada de varf a renascentismului si inainte de baroc.

Barocul este stilul prezent in arta si cultura secolului al XVII lea. Initial, termenul a fost folosit pentru a delimita lucrarile carora le lipseau proportiile clasicismului. Cu toate acestea, artistii barocului, ca si inaintasii lor renascentisti, au pretuit in primul rand unitatea desenului si a efectelor. Ce a deosebit barocul de alte perioade a fost accentul pus pe miscare si transformare- a trupurilor si a emotiilor, mai ales. Barocul a fost totodata si o reactie impotriva manierismului.

Istoria coafurii:

Manierele, limba, modele si coafurile franceze au inceput sa cucereasca Europa.

Peruca era privita ca simbol al cunoasterii si al puterii si, in acelasi timp, ca semn distinctiv al curteanului, care nu avea de ales, fiind obligat sa se supuna severelor reguli ale etichetei. Cam prin 1680, printii, oficialii, judecatorii si ecleziastii din Anglia, Germania si Olanda au inceput si ei sa priveasca peruca ca pe un simbol al demnitatii statale.

Pe la 1620, inaltele peruci purtate de femei reprezentau mai mult decat o simpla coafura. Parul era dus in spate peste urechi si, impreuna cu parul de la spatele capului, aranjat intr-un mic coc. Cozile rasucite, uneori acoperite cu o plasa, erau plasate sus, in spatele capului. Se obisnuia sa se poarte pene in par, iar siruri de perle erau adesea prinse in coc. Chiar si urechile neacoperite erau adesea ornate cu cercei mari cu o singura perla, favoritii bijutierilor perioadei baroce. Totusi, pentru femeile din clasele de jos asemenea decoratii ale parului erau interzise.

Sursa inspiratie:

“Istoria frumusetii” – Umberto Eco
“Istoria aranjarii parului” – Cecilia Caragea
“Isme- Sa intelegem arta” – Stephen Little