EVUL MEDIU (sec. 10-14)

Scurta istorie:

In decursul Evului Mediu, pictura a devenit o arta din ce in ce mai remarcata. Schimbarile sociale si noile tehnici aparute au oferit pictorilor posibilitatea de a crea mai realist, mai aprofundat, lucrari mult mai umanizate, care au revolutionat arta occidentala.
La sfarsitul perioadei romanice, pictura inca mai era considerata o arta de mai mica importanta, folosita doar pentru a decora suprafetele pentru care nu se gaseau metode de acoperire mai ample sau mai bogate. Acolo unde acest lucru era posibil, se preferau tapiteriile, mozaicurile, metalele pretioase sau sculpturile. Pictorul obisnuit era chemat doar sa coloreze sculpturile create de alte maini sau sa decoreze peretii; cea mai pretuita forma de pictura era cea realizata de generatii intregi de calugari in scritorie (camere de scris), acolo unde isi ilustrau manuscrisele cu picturi pline de viata, foarte frumos conturate.
La sfarsitul secolului al XIII-lea, societatea europeana se dezvolta rapid, oferind noi oportunitati pentru artisti.
Curtile nobiliare si castelele au devenit locuri de o grandoare din ce in ce mai mare, in vreme ce orase ca Parisul, Praga, Londra, orasele Italiei si ale Tarilor de Jos prosperau. Isi doreau picturi nu doar aristocratia si clericii, ci si orasenii prosperi, si acesta in primul rand din motive de evlavie. In acelasi timp, din ce in ce mai multi oameni au devenit culti, cititori de carte, creand o cerere din ce in ce mai mare de publicatii laice (non-religioase).
Cele mai reusite dintre acestea erau realizari somptuoase inchinate protectorilor regali sau nobililor si creatorii lor nu mai apartineau unui ordin monahal, ci erau profesionisti cu propriile lor ateliere. In ciuda faptului ca statutul lor social a ramas relativ scazut, numele mai multor artisti si o seama de informatii despre ei au inceput sa fie cunoscute.

Istoria coafurii:

Coafurile – pentru inceput numai ale femeilor- au trecut printr-o schimbare semnificativa. Pana acum parul era ascuns de priviri de catre barbette, acoperamant uzual pentru femeile din Evul Mediu, constrand intr-o panglica pentru barbie purtata impreuna cu o banderola groasa peste cap; pe de alta parte se obisnuia ca fetele nemaritate sa poarte parul lung si despletit. Acum, urmand felul cochet de a se imbraca, au aparut coafuri care cereau mai mult timp si multa indemanare. Desi originare din lumea grandioaselor curti ale Frantei si Burgundiei, aceste Tendinte in moda s-au raspandit in toata Europa.
Cam pe la mijlocul secoluluial XIV lea similaritatile in imbracamintea ambelor sexe au disparut: hainele barbatesti au inceput in sfarsit sa difere de cele ale femeilor. Aceasta a fost intr-adevar o schimbare radicala, gandindu-ne la faptul ca pana acum barbatii si femeile purtau practic acelasi fel de roba, taiat drept, care masca silueta. Femeile se straduiau acum sa aiba o talie de viespe, piept si solduri rotunde, care sa le accentueze formele feminine intr-un mod necunoscut inainte. A aparut in moda decolteul, starnind o tirada de infiere din partea Bisericii.

Sursa inspiratie:

“Istoria frumusetii” – Umberto Eco
“Istoria aranjarii parului” – Cecilia Caragea
“Isme- Sa intelegem arta” – Stephen Little